Vinul lui Dinescu

Vinul lui Dinescu De la începutul anilor 2000, Mircea Dinescu îşi produce propriile vinuri în sudul Olteniei / Page dedicated to the wines produced by poet Mircea Dinescu.

VINUL LUI DINESCU este produs în sud-vestul Olteniei, la crama Galicea mare, ale cărei clădiri vechi n-au fost încă renovate dar au fost deja dotate cu tehnologie nouă. Strugurii folosiți provin din două vii de cîte 50 de ha, una aflîndu-se chiar sub aripa cramei, cealaltă la un cot al Dunării, pe dealurile Drincei. Plantațiile sînt destul de tinere și s-au născut datorită unui proiect european de

reînnobilare a viilor din România. Viile noastre se deosebesc de colegelelor de generație prin diversitatea soiurilor pentru care am optat: șapte albe (Feteasca alba, Sauvignon blanc, Chardonnay, Tămîioasă românească, Muscat ottonel, Pinot gris, Riesling italian) și cinci roșii (Fetească neagră, Merlot, Cabernet, Shiraz, Pinot noir). Finisate cu mare grijă de talentatul oenolog VasileGrecu, vinurile noastre ilustrează o filosofie de viață mai cuprinzătoare, conform căreia natura, cu frumusețea, savoarea și aromele ei, trebuie ascultată cu atenție.
Și respectată. VINUL LUI DINESCU (Dinescu’s Wine) is produced in the Oltenia region in South-Western Romania, at Galicea Mare, a century-old winery which has been equipped with new, up-to-date technology. The grapes come from two 125-acre vineyards, one located right under the wings of the winery, the other by the river Danube, on the sunny slopes of Drincea Hills. Both vineyards are quite young and have been planted in the context of a European project aimed at the renewal and re-ennobling of old Romanian vineyards. Our plantations are distinguished by the diversity of the grapes we grow: seven whites (Fetească Albă, Sauvignon Blanc, Chardonnay, Tămîioasă Românească, Muscat Ottonel, Pinot Gris, Italian Riesling), and five reds (Fetească Neagră, Merlot, Cabernet, Shiraz, Pinot Noir). Finished with great care by the talented oenologist Vasile Grecu, our wines illustrate a broader philosophy of life, which advocates paying close and respectful attention to the beauty and savours of nature.

Address

Port Cetate
Cetate
207190

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Vinul lui Dinescu posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Share

Category