21/10/2026
În ultimii ani am început să vedem un lucru care parcă se degradează de la un an la altul: relația dintre micul producător și consumator, iar una dintre cele mai mari probleme pare să fie prețul și, mai ales, comparația aproape automată dintre ceea ce cere un mic producător și ceea ce vedem afișat într-un supermarket.
„De ce este atât?”, „La supermarket găsesc mai ieftin”, „X lei pentru un kilogram de carne?”, „Atât costă legumele?” — sunt întrebări pe care le auzim tot mai des și, în sine, este firesc ca fiecare om să-și calculeze atent banii și să caute ceea ce își permite, numai că uneori uităm că, înainte să comparăm două prețuri, ar trebui să vedem dacă avem în față și două moduri de producție care pot fi comparate.
Pentru că un pui de carne crescut intensiv în aproximativ 40 de zile nu poate avea aceleași costuri de întreținere ca unul crescut extensiv timp de 80, 90 sau 100 de zile, după cm un hibrid de tomate care începe să producă în 70–80–90 de zile nu poate presupune același timp de muncă și întreținere ca un soi care are nevoie de 120–150 de zile până ajunge la maturitate.
Nu spunem că unul este bun și celălalt rău, pentru că fiecare sistem de producție are rostul lui și răspunde unei anumite nevoi, dar trebuie să înțelegem că nu putem compara modelul intensiv cu cel extensiv și apoi să ne mirăm că prețurile sunt diferite.
Pentru că, indiferent dacă vorbim despre un pui, o găină, un kilogram de carne, o roșie sau un coș de legume, în spatele tuturor există același ingredient pe care nu-l vedem pe etichetă și pe care uităm prea des să-l punem în calcul: timpul.
Timpul înseamnă dimineți în care cineva se ridică să hrănească animalele, zile în care se udă și se îngrijește grădina, seri în care se verifică dacă totul este în regulă, garduri reparate, buruieni smulse, plante legate, adăposturi curățate, probleme rezolvate și, uneori, lucruri pierdute după săptămâni întregi de muncă, pentru că natura nu semnează contracte și nu promite nimănui că sezonul va ieși exact așa cm și l-a planificat.
Iar omul care își dedică timpul pentru a produce cât mai curat, cu grijă și responsabilitate, are nevoie, la rândul lui, să poată trăi din această muncă și să fie sustenabil financiar, pentru că nu poți construi o agricultură sănătoasă pe oameni care muncesc până la epuizare și apoi sunt întrebați de ce produsul lor nu poate avea prețul celui obținut într-un cu totul alt sistem.
Poate că aici ar trebui să ne uităm puțin mai atent la propria meserie înainte să judecăm munca celui de lângă noi.
Auzim foarte des de la un meseriaș că stă în genunchi, că lucrează aplecat, că a învățat ani de zile, că a investit în scule și că timpul lui costă — și este absolut firesc ca toate acestea să fie luate în calcul, numai că exact aceleași lucruri se întâmplă și în curtea sau pe terenul unui mic producător de legume ori de carne, cu o diferență importantă: el lucrează și sâmbăta, și duminica, și de sărbători, pentru că animalele nu știu ce zi este în calendar, iar roșiile nu așteaptă până luni dimineața.
Vorbeam zilele trecute cu un cultivator de cereale și făceam un calcul simplu: o zi de plajă cu soția și copilul, pentru cineva care locuiește la țară și trebuie să facă și drumul până la mare, cu șezlong, mâncare și celelalte cheltuieli ale unei zile de vară, poate ajunge fără prea multă filozofie la 500 de lei.
Pentru omul care cultivă grâu, 500 de lei pot însemna peste jumătate de tonă de grâu.
O zi de plajă pentru o familie.
Și poate că tocmai aici trebuie să începem să privim lucrurile puțin diferit: nu să spunem că un produs trebuie să fie scump doar pentru că este făcut de un mic producător și nici să acceptăm orice preț fără să punem întrebări, ci să încercăm să înțelegem ce se află în spatele acelui preț, pentru că numai atunci putem avea o relație corectă între omul care produce și omul care cumpără.
Fiecare ar trebui să-și vadă de meseria lui și să încerce să o facă cât mai bine, dar fără să uite că și omul de lângă el își vinde timpul, munca, priceperea, investițiile și anii pe care i-a pus în ceea ce face.
Dacă vrem produse de calitate, avem nevoie de oameni care să poată produce calitate, iar oamenii aceștia au nevoie de timp, de răbdare și de un preț care să le permită să continue.
Pentru că un producător poate accepta un sezon prost, o recoltă pierdută, o perioadă în care muncește mai mult și câștigă mai puțin, dar nu poate construi la nesfârșit o agricultură pe pierdere. La un moment dat va trebui să renunțe, iar atunci nu vom mai avea problema că produsul lui este cu câțiva lei mai scump, ci problema că omul care îl produce nu mai există.
Până la urmă, o relație sănătoasă între producător și consumator nu se construiește atunci când unul încearcă să vândă cât mai scump și celălalt să cumpere cât mai ieftin, ci atunci când amândoi încep să înțeleagă că în spatele unui kilogram nu există doar un kilogram și un preț, ci există zile de muncă, resurse, răbdare, risc, pricepere și un om care și-a pus timpul acolo.
Iar timpul nu poate fi cumpărat înapoi.
Poate că acesta este cel mai scump ingredient din orice produs agricol și, în același timp, singurul pe care nu-l găsim scris pe etichetă TIMPUL..
Iar dacă vrem să mai existe și mâine oameni care să-l investească în mâncarea noastră, trebuie să învățăm să-i înțelegem valoarea astăzi.
