Gentle Food Habits - by Iulia Conciatu

Call Website

Gentle Food Habits - by Iulia Conciatu Habit Coach for late-diagnosed AuDHD & PDA adults. Building systems that work with bottom-up brains — not rigid top-down habits that never stick.

From food struggles to Habit Coach: why I understand this journey from the inside ✨🥗

Hi, I'm Iulia! 🌱😊

I want to share my story, and why it gives me the patience, empathy, and real understanding to help others today. I spent years fighting my own relationship with food — the guilt, the all-or-nothing cycles, the shame of "failing" at yet another plan that made perfect sense on paper and fell apart in real life. It wasn't until much later that I understood why: as someone with AuDHD and PDA, rigid rules were never going to work for my brain — no matter how much willpower I threw at them. That journey taught me something most food advice misses completely: the problem was never a lack of discipline. It was fighting my own nervous system. Why work with me?

🧠 Lived experience, not just theory — I've been exactly where you are: the cravings, the guilt, the two-steps-forward-one-step-back pattern. My approach comes from empathy, not judgment.

🥦 Built for AuDHD & PDA brains — I combine what I've learned about behavior and habits with real understanding of demand avoidance, sensory needs, and executive function — so we work with how your brain actually operates, not against it.

📝 No rigid meal plans, ever — There's no one-size-fits-all here. We build flexible strategies that make peace with food, shaped around your actual life, not a generic template.

🌻 Lasting change, not a quick fix — My goal isn't a 30-day challenge. It's helping you build a relationship with food that finally holds, long-term.

🤝 A genuinely safe space — Someone who gets it, walking alongside you at every step, without judgment. If you're ready to stop fighting your own brain and build a kinder relationship with food, let's talk. 🚀 This journey is personal, and I'm here to walk it with you. 👣

"Why do you always need to be different? Why can't you just be like everyone else?" "There's nothing wrong with you — bu...
03/10/2026

"Why do you always need to be different? Why can't you just be like everyone else?"
"There's nothing wrong with you — but don't tell people. They won't understand."

I don't know if anyone said those exact words to me. But I heard them anyway — in every raised eyebrow, every "just try harder," every time I was praised for "finally" doing something that cost me everything to do.

So I learned. I learned to perform normal, like everyone else. But no matter how hard I tried, I still ended up "a little weird." I smiled through the overwhelm. I followed rules that made no sense to my brain — rules that made me furious, while I quietly hated myself every time I couldn't follow them.
Nobody told me I had to hide. I just understood, somewhere very young, that being accepted meant not being too much of whatever I actually was.

I was diagnosed AuDHD and PDA as an adult — not as a child who got help early, but as someone who spent decades expecting to hit the same milestones as everyone else. Decades wearing a mask I didn't even know I had on, because I'd worn it since before I could remember not wearing it.

Unlearning that mask isn't simple. It's not "just be yourself now." Here's the part that took me the longest to understand: a good day was never supposed to be measured by how many boxes I checked off a list that was never built for how my brain works. A good day is one where I feel okay with myself — even if nothing on that list got done.

It's grief, for the years spent fighting a body and brain that were never broken — just misunderstood, by me most of all. It's rebuilding, slowly, a relationship with myself, my values, food, and routines — this time with rules I actually recognize as mine.

If you're reading this and something in your chest just tightened — It's ok. You're not too much. You were just never given the instructions that matched your brain
I help late-diagnosed AuDHD & PDA adults do exactly this — starting with the most basic, most loaded place of all: food and daily habits.

What's one thing you're still unlearning, after your diagnosis?

CEL MAI SINCER ACT DE IUBIRE ESTE SĂ-ȚI LAS ULTIMA ÎNGHIȚITURĂ.Dar weekendul acesta suntem la testul suprem.Partenerul m...
31/07/2026

CEL MAI SINCER ACT DE IUBIRE ESTE SĂ-ȚI LAS ULTIMA ÎNGHIȚITURĂ.
Dar weekendul acesta suntem la testul suprem.

Partenerul meu stă pe canapea și mănâncă ceva absolut glorios.
Ceva cu o textură perfectă, cremoso-crocantă.

El îmi povestește ceva super important despre ziua lui.
Eu? Eu am intrat oficial într-o altă dimensiune. Lumea din jur a încetat să mai existe.

Vocea lui s-a transformat în zgomot de fundal.
Tot ce aud în creierul meu este sunetul fiecărei mușcături, la rezoluție maximă.

În mintea mea, îi număr tacticos înghițiturile.
Trei... patru...cinci... Oare se mai oprește? Oare își dă seama că mă holbez la gura lui?

Sunt într-o transă hipnotică indusă de poftă pură.

Acum, lăsând gluma la o parte (dar nu de tot):
Să poftești cu disperare la mâncarea celuilalt nu te face o persoană lacomă sau fără autocontrol.

Te face pur și simplu om.
Mâncarea activează toate simțurile noastre, iar când vedem pe cineva drag că savurează ceva bun, creierul nostru vrea să participe la petrecere.
Nu este o dovadă de slăbiciune, ci doar chimia pură a poftelor.

Weekendul acesta este despre relaxare și despre a împărți (sau nu!) bunătățile cu cei dragi, fără nicio remușcare.
Lasă presiunea deoparte și bucură-te de fiecare textură care îți face cu ochiul.

Cine mai intră în transă când vede pe altcineva mâncând ceva bun? Ce preparat te hipnotizează instantaneu?👇

MĂNCATUL „ÎN AVANS” DE TEAMĂ CĂ DISPARE.Farfuria este pe masă.Mănânci repede.Aproape fără să respiri.Nu îți este foame.N...
29/07/2026

MĂNCATUL „ÎN AVANS” DE TEAMĂ CĂ DISPARE.
Farfuria este pe masă.

Mănânci repede.
Aproape fără să respiri.

Nu îți este foame.
Nici măcar nu mai simți gustul.

Este o panică oarbă, instinctivă.
Un gând care urlă în fundalul minții tale.

Mănâncă acum.
Dacă nu o faci, n-o să mai fie.

Cineva o să o ia.
Sau mâine vei fi din nou la dietă și va fi interzisă.

Așa că stochezi.
Îndeși mâncarea în tine ca și cm ar fi ultima masă.

Te uiți la farfuria goală după doar trei minute.
Și apare ea. Vinovăția grea.

De ce am mâncat așa?
De ce nu mă pot controla?

Micul reality check (și o îmbrățișare caldă):
Această grabă nu este lăcomie.
Este mentalitatea de stocare.

Este frica profundă de lipsă, născută din ani de diete și restricții.
Când creierul tău știe că urmează o nouă pedeapsă, intră în modul de supraviețuire.

Mănâncă în avans pentru că simte că libertatea lui va dispărea.
Nu ești defectă. Ești doar speriată.

Mâncarea nu pleacă nicăieri.
Va fi acolo și mâine, și poimâine, și săptămâna viitoare.
Ai voie să te oprești, să respiri și să guști.
Ești în siguranță.

Ai simțit vreodată această panică la masă, ca și cm mâncarea ar putea să dispară dacă nu o mănânci pe toată acum? Lasă-mi un comentariu, haideți să vorbim despre asta.👇

DUMINICĂ LA PRÂNZ. MASĂ ÎN FAMILIE. Înainte să vină ciorba, bunicul sau tatăl scoate sticla de țuică:„Hai să luăm un păh...
27/07/2026

DUMINICĂ LA PRÂNZ. MASĂ ÎN FAMILIE.
Înainte să vină ciorba, bunicul sau tatăl scoate sticla de țuică:
„Hai să luăm un păhărel, că ajută la digestie și deschide apetitul!”

Dai noroc, bei tăria pe stomacul gol și simți cm te „încălzește”.
Tradiția spune că tocmai ai făcut o faptă bună pentru stomacul tău.
Realitatea? Tocmai ai apăsat butonul de PAUZĂ pentru întregul tău metabolism.
Mănânci friptura, mănânci garnitura, poate și un desert.
Dar corpul tău ignoră complet mâncarea și o trimite direct în depozitele de grăsime.

Nu pentru că mâncarea ar fi rea.
Ci pentru că ai blocat temporar uzina.

Ce se întâmplă, de fapt, sub capotă?
Alcoolul (etanolul) nu poate fi stocat în corp sub nicio formă – nici ca energie de rezervă, nici ca mușchi.
Mai mult, ficatul tău îl recunoaște instantaneu ca pe o otravă prioritară.
Pentru că este toxic, ficatul lasă absolut totul din mână: oprește arderea grăsimilor și își îndreaptă 100% din resurse spre detoxifiere.

Când bei pe stomacul gol, alcoolul ajunge direct în intestinul subțire și de acolo în sânge la o concentrație maximă, provocând un șoc enzimatic.
Ficatul muncește la foc automat să transforme etanolul în acetaldehidă, iar apoi în acetat.
În tot acest timp, oxidarea grăsimilor scade masiv sau se oprește complet.

Mâncarea care vine după tărie nu mai este arsă pentru energie, ci este depozitată direct pe burtă sau șolduri, pentru că „uzina” e ocupată.
Adaugă la asta cele 7 calorii goale pe gramul de alcool și ai rețeta perfectă pentru îngrășare.

Mitul românesc cu „țuica care digeră” este doar o iluzie: ea doar amorțește temporar senzorii din stomac și îți păcălește creierul că îți e foame.
Alcoolul înainte de masă nu ajută digestia, ci doar garantează că tot ce mănânci după el se va transforma în țesut adipos.

Vrei să înveți cm să te bucuri de mesele sociale fără să îți sabotezi metabolismul și fără reguli absurde?
Lasă cuvântul METABOLISM în comentarii și îți trimit în privat link-ul pentru o ședință gratuită de 30 de minute.👇

CICĂ DACĂ CUMPERI QUINOA, SE PUNE CA VREI SĂ MĂNÂNCI SĂNĂTOS. Perfect.Am mers la supermarket cu cele mai bune intenții d...
17/07/2026

CICĂ DACĂ CUMPERI QUINOA, SE PUNE CA VREI SĂ MĂNÂNCI SĂNĂTOS.
Perfect.

Am mers la supermarket cu cele mai bune intenții din lume.
Planul era simplu: hrișcă, salată verde și acea faimoasă quinoa despre care vorbește tot internetul.
Am cumpărat-o. Am adus-o acasă ca pe un trofeu al vieții mele sănătoase.

Acum stă în cămară și se uită la mine.
Iar eu mă uit la ea, de pe canapea, în timp ce deschid o pungă de pufuleți.

Este o relație matură. Bazată pe respect reciproc și, mai ales, pe distanță socială.
Ea nu se strică, eu nu o ating. Toată lumea e fericită.

Problema e rezolvată. Sunt o persoană extrem de „fit” …în teorie.

Acum, lăsând gluma la o parte (dar nu de tot):
Relația cu mâncarea nu trebuie să fie o listă rigidă de superalimente pe care te obligi să le înghiți doar pentru că așa „e bine”.

Avem voie să nu ne placă tot ce e la modă pe Instagram.
Avem voie să mâncăm simplu, românește, și să nu ne transformăm bucătăria într-un laborator de nutriție exotică.

Uneori, cea mai mare dovadă de sănătate mintală este să nu te mai simți vinovată că ai în cămară ingrediente luate doar ca să fie.
Mâncarea trebuie să îți hrănească corpul, dar să îți aducă și bucurie, nu stres și frustrare în fața raftului.

Weekendul acesta este despre relaxare, nu despre rețete complicate sau alimente care te fac să te simți vinovată.
Lasă presiunea deoparte și bucură-te de viață exact așa cm îți place ție.

Ce aliment „minune” ai cumpărat și tu cu entuziasm, iar acum doar adună praf prin cămară?👇

„NU-MI FACE POZĂ ACUM.”„Facem după ce dau jos 5 kg.”Aparatul foto se lasă în jos.Zâmbetul celui drag se stinge puțin.Îți...
15/07/2026

„NU-MI FACE POZĂ ACUM.”
„Facem după ce dau jos 5 kg.”

Aparatul foto se lasă în jos.
Zâmbetul celui drag se stinge puțin.

Îți amintești de câte ori ai spus asta?
De câte ori ai făcut un pas în spate.
Telefonul se îndrepta spre tine.
O mână caldă te trăgea în cadru.
„Hai să facem o poză împreună, să avem o amintire.”
Așa îți spuneau.

Dar primul tău gând era un zid de apărare.
Să nu mă țină minte așa.
Nu în diformitatea asta respingătoare în care sunt acum.
Nu cu corpul ăsta.

Lasă că o să slăbesc.
Atunci o să fac poze.
Atunci o să poată fi mândri să apară cu mine.
Atunci o să merit să fiu văzută.

Au trecut 10 ani.
Zece ani întregi.

Ai pierdut zece ani de amintiri cu oamenii pe care îi iubești cel mai mult.
Verile la mare, Crăciunul, duminicile simple.
Tu nu ești în nicio imagine.
Ești doar o umbră care a ținut aparatul pentru alții.

Iar acum, durerea cea mai mare e alta.
Nici nu te mai întreabă dacă vrei să faci poze.
S-au obișnuit cu refuzul tău.
Nu mai au nevoie să insiste.

Ei au trecut mai departe.
Și-au trăit viața, au adunat cadre, au strâns zâmbete.

Iar tu ai rămas acolo.
În sala de așteptare a momentului perfect.
Așteptând ziua în care o să fii destul de slabă ca să stai mândră în poze.

Doar că viața nu te așteaptă pe tine să ajungi la numărul ideal de kilograme.
Timpul curge.
Oamenii pleacă.
Și s-ar putea ca atunci când vei fi „pregătită”...
Să nu mai ai cu cine să faci acea poză.

Micul reality check (și o îmbrățișare caldă):
Amânarea vieții este cea mai subtilă capcană a comportamentului alimentar.
Crezi că îți pedepsești corpul ascunzându-l, dar îți pedepsești sufletul.

Cei dragi nu vor o poză cu un număr de pe cântar.
Ei vor o poză cu tine. Cu ochii tăi, cu râsul tău, cu prezența ta.

Pentru ei, ești perfectă în amintirea lor exact așa cm ești astăzi.
Nu te mai lăsa ștearsă din propria ta istorie de familie.
Ieși din sala de așteptare.
Lasă-te văzut(ă).

Ai și tu în telefon acele poze pe care ai vrut să le ștergi, dar care astăzi înseamnă o amintire dragă? Sau ai fost și tu în sala de așteptare? Scrie-mi în comentarii, haideți să ne dăm voie să existăm în poze.👇

LUNI DIMINEAȚĂ . ORA 10:00.Ești la birou, în fața laptopului.Ai de terminat un raport important, dar citești aceeași fra...
13/07/2026

LUNI DIMINEAȚĂ . ORA 10:00.
Ești la birou, în fața laptopului.
Ai de terminat un raport important, dar citești aceeași frază de cinci ori.

Te simți de parcă ai avea mintea înfășurată în vată.
O oboseală ciudată, o stare de confuzie și zero putere de concentrare.

„Sunt doar obosit”, îți spui. „Iau ceva dulce să îmi revin.”
Mănânci o ciocolată mică pentru „energie”.

Pentru 15 minute, pare că lumina se aprinde din nou în creier.
Apoi, brusc, vine o cădere și mai grea. Ceața devine și mai groasă.
Și simți o poftă incontrolabilă pentru... încă ceva dulce.

Bun venit în rollercoaster.

Ce se întâmplă, de fapt, sub capotă?
Creierul tău se hrănește cu glucoză, dar urăște extremele.
Când mănânci ceva bogat în zahăr, glicemia explodează.
Speriat, pancreasul eliberează o armată de insulină ca să curețe sângele.
Doar că insulina curăță atât de agresiv, încât glicemia se prăbușește brusc.
Se numește hipoglicemie reactivă.
Pentru că creierul nu poate stoca glucoza, această prăbușire îl lasă efectiv fără combustibil.
Adaugă la asta inflamația cauzată de excesul cronic de zahăr și obții rețeta perfectă pentru „ceața cerebrală”.
Panicat că moare de foame, creierul îți urlă: „Dă-mi combustibil ACUM!”

Și ciclul se reia.
În timp, celulele obosesc și devin imune la insulină (rezistență la insulină), făcând aceste căderi de energie și mai violente.

Deci poți să respiri ușurat. Nu e nimic în neregulă cu tine.
Nu ai o problemă de atenție sau de lene.
Ești doar prizonierul unui mecanism biologic care se autoalimentează.
Poftele tale nu sunt un defect de caracter, ci strigătul de alarmă al unui creier lăsat fără energie.

Vrei să înveți cm să spargi acest cerc vicios și să îți recapeți energia fără să te înfometezi?

Lasă cuvântul CLARITATE în comentarii și îți trimit în privat link-ul pentru o ședință gratuită de 30 de minute. 👇

CICĂ 10 MINUTE DE RÂS INTENS ARD CALORII.Perfect.M-am uitat în oglindă să văd cm îmi stau colanții noi de yoga.În capul...
10/07/2026

CICĂ 10 MINUTE DE RÂS INTENS ARD CALORII.
Perfect.

M-am uitat în oglindă să văd cm îmi stau colanții noi de yoga.
În capul meu, eram deja o zeiță zen, pozând sexy în poziția de lotus.

Realitatea din oglindă m-a izbit instant.
Mi-am dat seama că dacă mă așez în rândul din față, cei din spate nu mai văd instructorul de posteriorul meu.

Ridicolul situației a fost maxim.
Dar, spre norocul meu, în loc de rușine și vinovăție, m-a apucat o criză de râs.

Am râs atât de tare încât am făcut deja antrenamentul pe toată săptămâna.
Jur că acum mă dor toți mușchii abdominali de zici că am alergat la maraton.
Abia mai pot să respir de la atâta hohotit.

Problema e rezolvată. Nu mai am nevoie de sală.

Acum, lăsând gluma la o parte (dar nu de tot):
Relația cu corpul tău nu trebuie să fie o listă rigidă de reguli luate de pe internet.

Avem voie să nu fim perfecți în fiecare zi.
Avem voie să râdem de micile imperfecțiuni în loc să ne pedepsim pentru ele.

Uneori, cea mai mare dovadă de sănătate mintală este să te privești cu blândețe și să îți dai voie să fii un om real, nu un manechin de revistă.
Corpul tău te poartă prin viață în fiecare zi, merită mai mult decât o critică aspră în fața unei oglinzi.

Weekendul acesta este despre relaxare, nu despre numărat calorii sau analizat fiecare unghi în oglindă.
Lasă presiunea deoparte și bucură-te de viață exact așa cm ești acum.

La tine cm a rămas cu sportul pe săptămâna asta? Ce te-a făcut să râzi cu lacrimi în ultima vreme? 👇

SEARA. BUCĂTĂRIA E LINIȘTITĂ. Pe masă e o prăjitură cu mere.Iei o linguriță.O guști.Brusc, pereții bucătăriei dispar.Sun...
08/07/2026

SEARA. BUCĂTĂRIA E LINIȘTITĂ.
Pe masă e o prăjitură cu mere.

Iei o linguriță.
O guști.

Brusc, pereții bucătăriei dispar.
Suntem în 1998.

Ești fetița de 7 ani cu genunchii juliți.
Stai pe un scaun de lemn în bucătăria bunicii.

Mănânci aceeași prăjitură.
Zgura de pe genunchi nu doare.

Gândurile despre calorii nu există.
Cuvântul „dietă” nu are niciun sens.

Ești doar tu.
Și un gust care înseamnă siguranță pură.

Te întorci în prezent.
Farfuria e în fața ta.

Dar bucuria s-a transformat în vinovăție.
Calculezi mental caloriile.

Te cerți pentru că ai cedat.

Micul reality check (și o îmbrățișare caldă):
Mâncarea nu este doar combustibil.
Mâncarea este memorie vie.

Când poftești disperat la acel gust, nu poftești la zahăr.
Poftești la sentimentul de a fi protejată.
La timpul în care erai iubită exact așa cm erai.
Fără condiții. Fără mărimi la haine.

Nu ești slab(ă) pentru că ai vrut acel gust.
Ești doar un om care caută o îmbrățișare din trecut.
Corpul tău nu este un dușman de controlat.
Este casa acelei fetițe care încă are nevoie de tine.

Care este acel gust din copilărie care te trimite instantaneu înapoi în timp? Lasă-mi un comentariu, mi-ar plăcea tare mult să citesc si amintirile voastre. 👇

DUMINICĂ SEARA. ORA 22:00.Arunci punga de pufuleți la gunoi.Gata. De mâine, fără zahăr. Fără carbohidrați.Doar salate și...
06/07/2026

DUMINICĂ SEARA. ORA 22:00.
Arunci punga de pufuleți la gunoi.
Gata. De mâine, fără zahăr. Fără carbohidrați.
Doar salate și disciplină de fier.

Luni la prânz. Cineva aduce gogoși la birou.
Brusc, acea gogoașă cu ciocolată devine cel mai important obiect din univers.
Nu îți era foame acum 5 minute.
Dar acum simți că dacă nu o mănânci, viața nu mai are sens.

O mănânci. Evident.
Apoi vine vinovăția: „Iar am eșuat. Nu am ambiție.”

Ba ai. Problema nu este lipsa ta de voință.

Ce se întâmplă, de fapt, sub capotă?
Creierul tău urăște să i se spună ce să facă.
Când îți pui o interdicție radicală, se activează un mecanism psihologic numit reactanță.
În secunda în care spui „Nu am voie ciocolată”, creierul tău traduce asta ca pe o pierdere a libertății.
Pentru a-și recăpăta controlul, mintea ta va mări obsesiv valoarea acelui aliment interzis.
Dorința nu crește pentru că îți e foame.
Ci pentru că ai transformat o simplă mâncare într-un fruct oprit.
Deci poți să respiri ușurat. Nu e nimic în neregulă cu tine.
Doar ai încercat să te disciplinezi folosind o metodă care biologic te forțează să trișezi.
Cu cât strângi cureaua mai tare, cu atât elasticul va pocni mai violent în sens opus.

Restricția naște obsesie. Întotdeauna.

Vrei să înveți cm să mănânci liber, fără să mai simți că ești în război cu propria bucătărie?
Lasă cuvântul REBEL în comentarii și îți trimit în privat link-ul pentru o ședință gratuită de 30 de minute.

Address

Timisoara

Opening Hours

Monday 10:00 - 18:00
Tuesday 10:00 - 18:00
Wednesday 10:00 - 18:00
Thursday 10:00 - 18:00
Friday 10:00 - 18:00

Telephone

+40721787543

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Gentle Food Habits - by Iulia Conciatu posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Shortcuts

Share