17/01/2026
Jurnalul unui bucătar. De ce nu mai vrea nimeni să țină cuțitul în mână?
🗣️ Stau de opt ore în locația asta nouă și mă uit la pereții care încă miros a vopsea proaspătă și a ambiții nerealiste. Patronul e entuziasmat, zice că vrea „concept”, ceva pe pește, „stil Pescobar”, că asta „se mănâncă” acum pe TikTok. Omul e convins că a descoperit America, dar eu mă uit la lista de ingrediente și simt cm îmi crapă obrazul de „Chef”. Planul lui de atac? Ciorbe la pungă aduse de la Brașov, legume gata vidate, cartofi congelați și carne „frăgezită” prin Otopeni, gata băițuită, pe care noi doar trebuie să o „mângâiem” puțin pe grătar cât să prindă dungi de marketing. Sosurile? Niște prafuri concentrate pe care le „amețești” cu apă și gata, avem gastronomie. Deserturile vin direct de la Metro, că „oricum lumea e la dietă”. E un fel de asamblare de piese Lego din plastic alimentar, iar eu ar trebui să fiu inginerul șef.
Problema e că „inginerul” are nevoie de o armată și aici se rupe filmul. Am avut sesiune de interviuri azi și am înțeles, în sfârșit, de ce tinerii fug de bucătărie ca dracu’ de tămâie. Patronul vrea „cremă”, vrea oameni buni, dar bugetul lui e de 5000 de lei în mână. Pentru banii ăștia, vrea program de două cu două, ultima comandă la ora 23:00 (deci ieși pe la 1 dimineața dacă ai noroc), livrări pe Glovo, evenimente în weekend și, cireașa de pe tort, să facem „live cooking” în salon. Adică să stăm ca maimuțele la circ, să-i ajutăm pe „invitații speciali” – vedetele alea de carton de pe la TV care vin să facă un story și habar n-au să curețe o ceapă, dar noi trebuie să le pregătim totul „la cheie” ca să pară ei ași în bucătărie.
Mie mi-a dat peste 10.000, mi-a făcut carte de muncă pe bune, mi-a promis bonusuri și „promovare pe TikTok”, practic m-a cumpărat ca pe un mercenar care să gestioneze mizeria asta de „ready to eat” și să o ambaleze frumos pentru „gagicile la dietă” care comandă online. Dar cm să conving eu un puști de 20 de ani să vină să desfacă pungi cu ciorbă și să amestece prafuri cu apă pentru 5000 de lei, când el vede pe net că se fac bani din orice altceva fără să-ți distrugi spatele și plămânii?
Astăzi a venit unul la interviu... un puști cu tatuaje până la gât, ochi ageri și un tupeu care mi-a amintit de mine, varianta de acum 20 de ani, înainte să aflu că „familia de la muncă” e doar o metaforă pentru sclavie modernă. S-a uitat la mine, s-a uitat la bucătăria aia sterilă unde n-aveam nici măcar o oală de stoc adevărată, și m-a întrebat direct: „Chef, noi aici gătim sau doar desfacem pachete de la curier?”. Mi-a înghețat zâmbetul pe buze. I-am explicat că e vorba de „eficiență”, de „standarde”, de „business 2026”. A bufnit în râs. Mi-a zis: „Băi, Chef, eu am venit să învăț meserie, să simt carnea, să fac un sos brun de la zero, nu să fiu operator de microunde pentru 5000 de lei. Pentru banii ăștia, prefer să duc mâncarea pe bicicletă, măcar nu mă minte nimeni că fac artă.”
Și are dreptate, să mă bată mama. Tinerii nu mai vor să fie bucătari pentru că au înțeles că industria s-a transformat într-o fabrică de iluzii. Nu mai vor să-și dea sănătatea pe un „nume” care pe fluturașul de salariu nu valorează nimic. Ei văd patronii cu mașini de sute de mii de euro care se târguiesc la 100 de lei la salariul unui om care stă în picioare 14 ore. Văd „show-ul” de la TV, dar în spate găsesc doar pungi de plastic și sosuri la bidon. Ne-am bătut joc de meseria asta până am transformat-o într-un serviciu de logistică, și acum ne mirăm că nu mai găsim „pasionați”. Pasiunea nu se hrănește cu pungi vidate și nici nu se plătește cu „vizibilitate pe social media”. Se plătește cu respect, cu școală adevărată și cu un cuptor care nu e luat la mâna a doua dintr-o expoziție HoReCa.
Superbă postarea!
Felicitări cine a creat conținutul!
Respect🙏🏼
