08/05/2023
Călătorilor le șade bine cu drumul zice o vorbă din popor. Noi ne aflăm pe meleaguri mioritice, în căutarea celor mai bune preparate și celor mai interesante locuri de vizitat. Azi am ajuns, într-un final, la Pleșcoi, adică direct în universul unora dintre cei mai renumiți cârnați la nivel național, înscriși de câțiva ani și în registrul produselor care beneficiază de Indicaţie Geografică Protejată (IGP).
Ne-am continuat itinerariul prin această zonă; la Conacul Cândeștilor am găsit pustietate, dar fiorul secolului al XVII-lea și-a făcut totuși simțită prezența.
În Sărata Monteoru există potențial și vom reveni cu siguranță, însă vremea ploilor mocănești ca cea de astăzi a disipat urmele umanității și a surprins pustiul în liniștea sa.
Foamea a fost alungată cu o bucată zdravănă de colac de Fălticeni și îmbucături rapide de cârnați, direct din portbagajul ce adăpostea nestematele de Pleșcoi sub clarul unor picuri reci.
🇷🇴🇷🇴🇷🇴