13/08/2026
Dacă lumea e acră, eu am decis să o îndulcesc puțin . Astăzi vorbim despre pasiuni. Una dintre ele este “ceva dulce”. La 12 ani am făcut prima mea prăjitură, mă apucam eu și mai repede dar nu am fost chiar genul de copil pe care să-l lași pe lângă un aragaz. Dar am descoperit-o ca pe o pasiune când eram studentă, iar de atunci am tot încercat să duc asta la nivelul următor. Pot spune că mă liniștește după o zi proastă, un fel de ședință de terapie, cu toate că soțul nu e de aceeași părere când mi se taie crema sau nu-mi crește blatul,și găsește bucătăria ca după Bătălia de la Călugăreni. Dar e frumos, și mai ales să vezi satisfacția oamenilor după ce le mănâncă .
Întotdeauna am încurajat oamenii să-și găsească pasiunile și să le exploreze, indiferent de jobul pe care îl au ( atentie: a mânca rahat despre unu’ și altu’ nu intră la această categorie).
De ieri am dus pasiunea la calificare, sunt cofetar-patiser. O să-mi ajute la ceva? Dumnezeu știe, dar eu cel puțin mi-am atins unul dintre obiectivele de anul acesta.
Fă-ți meseria, dar nu-ți lăsa sufletul flămând. Până la urmă, nu suntem doar ceea ce facem, ci și ceea ce ne face să simțim că trăim.
Ps: De comenzi se ocupă mama în continuare sub îndrumarea mea de la distanță. ❤️
