Magazin Zero Waste București

Magazin Zero Waste București Fără risipă. Etic. Vegan. Locul cumpărăturilor fără plastic și al practicilor ecologiei profunde.
(2)

☀️Pași spre sustenabilitate☀️„Dar chiar contează un singur pai?” e o întrebare pe care probabil ne-am pus-o cu toții la ...
30/08/2026

☀️Pași spre sustenabilitate☀️

„Dar chiar contează un singur pai?” e o întrebare pe care probabil ne-am pus-o cu toții la un moment dat.

Am început seria „Pași spre sustenabilitate” cu paiul tocmai pentru că e o alegere mică, dar cu impact foarte mare pe termen lung.

Paiul de plastic e prea mic ca să fie sortat la reciclare, așa că ajunge la groapa de gunoi sau în apă.

La polul opus, cel din grâu vine din natură și îl poți composta după folosire. Cel din metal ține ani buni, iar la final îi poți da un alt scop sau îl poți recicla.

Tu ce pași spre sustenabilitate faci? 🫶

27/08/2026

Zi de despachetat ✨

Ne-a luat ceva până am terminat de cântărit, de pus în borcane și de etichetat.

Ce am comandat de data asta? Condimente, zahăr, fructe uscate, arahide, migdale, boabe de soia, linte, năut și muuulte altele!

Vă anunțăm aici imediat ce știm data deschiderii. Mulțumim că ne-ați așteptat atât! 🤍

Cine suntem? ☀️Pentru că nu ne-am prezentat până acum, chiar dacă unii dintre voi ne cunoașteți, am zis să scriem câteva...
26/08/2026

Cine suntem? ☀️

Pentru că nu ne-am prezentat până acum, chiar dacă unii dintre voi ne cunoașteți, am zis să scriem câteva rânduri despre noi.

Cu scopul comun de a avea grijă de natură, am intrat pe rând în povestea magazinului. Lunile acestea ne-am apropiat lucrând cot la cot pentru a duce mai departe moștenirea primită 🤍

25/08/2026

De ce Magazinul Zero Waste? ☀️

Pentru că ne cunoaște de la bun început și ne-a fost alături lunile acestea, am rugat-o pe Mădălina să ne spună de ce alege să vină la noi.

Au trecut luni întregi de muncă grea, iar răspunsul ei ne-a dat un pic de energie în plus pentru ce a mai rămas de făcut 🫶

Mai avem puțin până deschidem. Abia așteptăm să vă revedem pe toți! ✨

10/08/2026

Sâmbătă am fost la Festivalul Biodiversității și am plecat acasă cu inima plină de speranță 🌿

De ce? Pentru că am petrecut o zi întreagă cu oameni care vorbesc cu drag despre natură. Am pus întrebări, am ascultat, am povestit cu lume nouă, iar la prânz am mâncat împreună.

Și ne-a rămas în minte o întrebare: “Cum ajungi să fii zero-waste?”. Cu răbdare! Începi să te uiți mai atent la ce cumperi, îți iei punga cu tine când pleci de acasă, mai refolosești un lucru pe care-l aruncai în mod normal. Ușor-ușor îți dai seama că nu era chiar atât de greu pe cât părea. Nu trebuie să faci totul perfect, important e sa încerci ☀️

Mulțumim celor care au făcut ziua posibilă și vouă, celor care ați trecut pe la noi. Ne vedem curând și în Magazin 🤍

Sâmbăta asta petrecem o zi întreagă vorbind despre biodiversitate! 🫶Ne vedem la Festivalul Biodiversității 🗓️ Sâmbătă, 8...
06/08/2026

Sâmbăta asta petrecem o zi întreagă vorbind despre biodiversitate! 🫶

Ne vedem la Festivalul Biodiversității
🗓️ Sâmbătă, 8 august, între 10:00 și 17:00
📍 La The Legacy House Bucharest, pe Str. Gazelei Nr. 44
🎟️ Intrarea este liberă

Vor fi ateliere, prezentări, bunătăți și discuții, iar la prânz vom lua masa împreună ☀️

Vom veni și noi cu o mână de lucruri:

⁃ Nuci și alune de mai multe tipuri
⁃ Fructe confiate
⁃ Lufe
⁃ Periuțe de dinți și ață dentară
⁃ Cremă de ciocolată naturală, preparată cu produse din magazin
⁃ Cremă de gălbenele, din gălbenele culese de noi, unt de shea și ulei de cocos din magazin
⁃ Conserve de legume de la producător local
⁃ Biscuiți vegani și sărățele (Ambrozia și Biscuiterie)

Vă așteptăm cu drag 🤍

Suntem bucuroși să vă invităm la🌱 FESTIVALUL BIODIVERSITĂȚII 2026
Expoziție · Degustări · Prezentări · Jocuri · Explorare · Sărbătorire
📅 Sâmbătă, 8 august | ⏰ 10:00–17:00
📍 The Legacy House Bucharest, Str. Gazelei 44
🎟️ Intrare liberă

Festivalul e făcut de oameni și organizații care nu doar vorbesc despre biodiversitate — o cultivă, o compostează, o gătesc și o apără tot restul anului. Iar locul în care ne întâlnim e el însuși un exemplu: o grădină vie în mijlocul orașului, cu insecte, semințe și sol adevărat.
Fiecare lucru care se întâmplă aici e o demonstrație mică: se poate composta, se poate crește hrană în oraș, se poate coace un desert doar cu soare. Un copil care înțelege o insectă privește altfel lumea. Un adult care știe de unde vin roșiile alege altfel. Nu sunt gesturi mari — dar din ele se construiește viitorul.

🔬 ATELIERE PENTRU COPII (și pentru adulții curioși)
🐞 Biodiversitatea la microscop — Maria Susca, Asociația Culturalis
🦋 Natura sălbatică din oraș & pre-lansarea „Grădina mea sălbatică" — Oana Marin, Ambasadoare iNaturalist, Asociația Culturalis
🌻 Bucla compostului — Roxana Susca, Academia de Compost
🐛 Calculatorul de eco-beneficii — Crina Crânta, Gradina din Gura Siriului
🥬 Escape Garden — Anca Iordache, Academia Zonelor Albastre
🐝 Refacerea hotelului de insecte — Marian Stoica, Lastupina.ro

🍅 CE PUNEM ÎN FARFURIE?
Expoziție și degustări de legume și fructe tradiționale.
Dezbatere cu Ionuț Bădică (Sol și Suflet) și Cristina Chinole (Asociatia Lanțului Alimentar Scurt), alături de consumatori și mici producători — despre drumul scurt de la fermă la masă.
Se încheie gustos, cu community lunch VEGETARIAN gătit împreună de Diana A. Voicu () și voluntari din rândul participanților, din legume de la ferma Sol și Suflet.
☀️ Iar dacă soarele ține cu noi, coacem și un desert la cuptorul solar. Fără curent, fără gaz — doar soare.
🍲 Vrei să gătești cu noi? Vino la 10:00, direct la eveniment. Nu e nevoie de înscriere.

Invitat special: prof. Alin Alexe, cu fructe din livada proprie, împreună cu dl Florin Ungureanu, unul dintre cei mai experimentați pomicultura din Muntenia

Vor participa cu fructe proaspete si sucuri de fructe, magiun si dulcețuri Bunatati de la Malu cu Flori.

🎨 ȘI MAI E
🪴 Expo Plante prietene — Cu Crina Cranta, Gradina dinGura Siriului
🖼️ Ilustrații inspirate din natură — Codruța Brișan, by.forest
🌾 Azime sănătoase și prăjituri raw-vegane — ELTA Universitate - Paine naturala Elta - Azima
🌱 Schimb de plante și semințe
Lia-din ferma in farfurie
Castravete amar - fruct antidiabet

Nu în ultimul rând, Proiect CULEG cu Stațiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Legumicultura Bacau

Despre
Diana A. Voicu explorează hrana ca mediu artistic și ca infrastructură socială. Prin proiectul sarmalutsa organizează mese comunitare și intervenții culinare care aduc împreună oameni, ingrediente, peisaje și povești — mâncarea ca spațiu de întâlnire, între nostalgie, experiment și joacă.

CO-ORGANIZAT DE
The Legacy House Bucharest · Academia de Compost · Asociatia Lantului Scurt Alimentar · Academia Zonelor Albastre Asociaţia România În Tranziţie · Banca de Seminte Casa Semintelor· Asociaţia Culturalis · Ferma regenerativă · Gradina din Gura Siriului · Reteaua Gradinilor comunitare din Romania · Mărțisor
CU PARTICIPAREA si a
by.forest · ELTA Universitate - Paine naturala Elta - Azima · Lastupina.ro · Din Fermă în farfurie · Magazin Zero Waste București

BUN DE ȘTIUT
🦟 Suntem într-o grădină adevărată, avem soare dar si umbra suficienta, deci și țânțari adevărați. Ne ocupăm de ei cu ce se poate într-un loc unde protejăm insectele: plante aromatice și spray natural (citronella, geranium, eucalipt si tea tree) la intrare. Ia-ți și tu ce te ajută, plus mâneci lungi.

🌿 Țineți aproape de Natură și de noi.
„What is The Legacy you leave behind?"

📢 Expozanți, artiști, producători — ai un coș de legume, semințe îngrijite de tine sau un obiect creat cu respect pentru biodiversitate?
Înscrie-te aici 👉https://bit.ly/3TX6zrI

Bună, dragilor! 🤗 Ne bucurăm tare să vă scriem. Noi suntem Ria Maria Ivănescu și Adelina Adelina Ileana Ignat, iar de câ...
06/08/2026

Bună, dragilor! 🤗 Ne bucurăm tare să vă scriem. Noi suntem Ria Maria Ivănescu și Adelina Adelina Ileana Ignat, iar de câteva luni avem grijă de Magazin și ne dorim să ducem povestea lui mai departe.

Mulțumim, Ana-Maria Ana-Maria Răducanu, pentru tot ce ai construit, pentru curajul, răbdarea și sufletul pe care le-ai pus în acest loc și în comunitatea care s-a format în jurul lui 🫶

În ultimele luni am fost în plină reorganizare: renovări, inventar, curățenie generală și multe, multe altele, toate necesare unui nou început. Ce-i drept, ne-a luat mai mult decât am fi vrut 😅 Misiunea Magazinului rămâne însă neschimbată, iar noi ne pregătim, cu pași siguri, de redeschidere ✨

Vom reveni în curând cu vești și surprize. Până atunci, dacă aveți întrebări sau pur și simplu vreți să ne scrieți, vă răspundem cu cel mai mare drag!

Ne bucurăm că sunteți alături de noi și abia așteptăm să ne revedem!

Vă îmbrățișăm,
Ria și Adelina 🤍

Salutare, fost-a liniște aici. Poate doar dinspre noi, că viețile fiecăruia presupun că au fost și sunt încă active și s...
05/08/2026

Salutare, fost-a liniște aici. Poate doar dinspre noi, că viețile fiecăruia presupun că au fost și sunt încă active și sper bogate în lucrurile de folos sufletului. Poate, printre activitățile care vă erau parte din viață, v-a fost dor de Magazin.

Noi vrem să vă mulțumim pentru răbdarea din perioada asta. Acum, pe 21 iulie, s-au făcut 6 ani de la primul articol despre Magazin, cel din Decât o Revistă, care a lansat și campania de crowdfunding ce a făcut posibilă deschiderea lui.

Și iată că acum se închide o etapă, doar pentru a se deschide o alta. Este momentul ca eu, Ana-Maria Ana-Maria Răducanu , să mă retrag și oficial, și public, din structura Magazinului. Neoficial deja am făcut asta de mai bine de un an, echipa preluând toate activitățile. Iar acum îl va duce mai departe, cu implicarea Riei (Maria), cea care și-a pus timpul, dedicarea și resursele ca să nu îl închidem, de atunci din aprilie când am fost cel mai aproape de asta.

Așadar Ria Maria Ivănescu , Adelina Adelina Ileana Ignat , Alexandra Shine From The Inside Out! Ⓥ și voi cei din comunitate care ați fost și rămâneți aproape, sunteți și veți fi inima, vocea și direcția Magazinului în continuare. Ele vor reveni curând cu vești și către ele vă invit să aduceți toată dragostea avută pentru misiunea Magazinului, pentru a putea continua, cu sprijinul vostru, în împlinirea idealurilor și valorilor care ne-au unit.

Pentru mine este un vis împlinit (deși nu știam pe atunci că la forma asta se va ajunge), Magazinul continuă pe mâinile comunității cu care a crescut. Iar eu m-am retras într-o comunitate ce răspunde deplin nevoii mele de ecologie profundă. Așadar, oficial m-am pensionat. 🥳

Vă îmbrățișez pe toți și sper ca toate interacțiunile noastre să păstreze lumina și dragostea pe care le-am avut fiecare de oferit, iar pentru orice v-am greșit, din neputințele omenești, vă cer iertare, să fim dezlegați de orice ar putea atârna greu pe suflet. Totuși, suntem veșnici și va rămâne cu noi în veșnicie doar dragostea. 🥰

Cu multă recunoștință pentru tot,
Ana-Maria (pensionara Magazinului Zero Waste)

Magazinul este momentan închis pentru inventar și curățenie. Vă mulțumim pentru înțelegere și vă așteptăm în curând! 💚
17/04/2026

Magazinul este momentan închis pentru inventar și curățenie. Vă mulțumim pentru înțelegere și vă așteptăm în curând! 💚

Știi, uneori nu ne dăm seama ce avem până când nu mai este. E multă treabă, multă grabă, multe responsabilități, înțeleg...
07/04/2026

Știi, uneori nu ne dăm seama ce avem până când nu mai este. E multă treabă, multă grabă, multe responsabilități, înțelegem.

Însă sperăm să îți fie acești pași spre Înviere cu folos. Noi îți oferim tot ce avem ca să ai zilele pe care ți le dorești.

Vino azi, mâine sau joi pe la noi. Știi, de la 12 la 8pm. Apoi ne revedem pe 14 aprilie. 🥰

Address

Strada Buzesti Nr 20
Bucharest

Opening Hours

Tuesday 12:00 - 20:00
Wednesday 12:00 - 20:00
Thursday 12:00 - 20:00
Friday 12:00 - 20:00
Saturday 12:00 - 20:00

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Magazin Zero Waste București posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Share