Crama Ratesti Cluj

Crama Ratesti Cluj Descopera prospetimea vinurilor din nordul tarii! Povestea noastră a început în 2008 când am plantat primele vițe-de-vie la Rătești, județul Satu Mare.

Am început cu 20 de hectare, dar anul următor, în 2009, am mai plantat alte 35 de hectare în Gereușa, iar în 2010 alte 150 în Hodișa. Azi avem un total de 205 ha pe o rază de 30 km. Avem plantate acum nouă soiuri: Riesling Italian, Sauvignon Blanc, Fetească Regală, Muscat Ottonel, Traminer, dar și soiuri roșii: Pinot Noir, Merlot, Cabernet Sauvignon și Fetească Neagră. Zona Răteștiului are o veche

tradiție viticolă, dar care în ultimii 20 de ani a fost uitată, plantațiile au fost abandonate și s-au distrus, mărturie tradiției viticole rămânând pivnițele de la marginea satului. Până în 1989, în această regiune au fost plantate în exclusivitate soiuri albe, dar noi am plantat o suprafață destul de generoasă și cu soiuri roșii, având convigerea că schimbările climatice au făcut ca și nordul țării să poată da vinuri roșii valoroase. Primele vinuri le-am obținut din recolta anului 2012 într-o cramă din Ardud, la doar câțiva kilometri de Rătești, iar acum începem demersurile pentru construirea unui centru de vinificare de mare capacitate care să ajute nu doar la dezvoltarea noastră, dar și la creșterea zonei ca regiune viticolă

Address

Calea Dorobantilor 59
Cluj-Napoca
400689

Opening Hours

Tuesday 10:00 - 18:00
Wednesday 10:00 - 18:00
Thursday 10:00 - 18:00
Friday 10:00 - 18:00
Saturday 09:00 - 14:00

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Crama Ratesti Cluj posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Business

Send a message to Crama Ratesti Cluj:

Shortcuts

Share