25/02/2023
Românii mănâncă așa:
Rup un miez mare de pâine, îl înmoaie în sosul de la fripturã și îl îndeasă în gură.
Înfig în furculiță cinci- șpe felii de cartof prăjit, le înfundă între măsele și pe acelea, că mai era loc. Taie un hartan de friptură mai grasă, că este, și-l împing cu poftă și cu mâna în hambarul gurii.
Abia acum vine rândul salății – din dinții furculiței nu trebuie să lipsească roșie, ceapă, ardei gras și iute, castravete, o pată de usturoi și o fărâmă de brânză. Dacă ceva lipsește, se mai ia o dată.
La zeama oțețită se ajunge cu un dumicat de pâine înmuiat decuvreme în castron și aruncat peste ce mai era în moara fălcilor. Chestia nu poate fi înghițită, așa că mioriticul ia ulcica cu vinaț,suge vreo opt ghiogâlțuri, strâmbându-se de durere pe măsură ce nodul gros i se scurge pe gât. Răsuflă ușurat și suspină mulțumit, urând înduioșat tuturor: „Dă Doamne, când ne-o fi mai rău, să ne fie ca acum“
Această succesiune e un ritual și nu poate fi modificată decât cu riscul alienării unui popor sensibil și modest, dar sigur de calitățile și valorile lui.
Puiul anemic de Avicola și cel hrănit cu boabe și iarbă în curte, la lumina soarelui, se aseamănă ca icrele negre din țiței cu cele de morun, sau ca o femelă gonflabilă cu Demi Moore, îndrăgostită și pofticioasă.
Adicătelea de aceea ne folosim noi de găini și cocoși mioritici neaoși și sănătoși.
Să fiți sănătoși și să aveți pofte.
Așa gătim noi!
www.aiolibistro.ro