06/08/2025
Despre albine și apicultură, în vremuri străvechi...
Tradiția albinăritului în țara noastră se leagă de cele mai îndepărtate vremuri și bogăția de altă dată ar putea fi recâștigată.
Existența preistorică a albinelor în regiunea de așezare a țării noastre este dovedită de faptul că, într-un râu din Transilvania, s-au găsit faguri de albine pietrificați alături de oase de mamut. Herodot spune că . Se știe că străbunii Romani se serveau în corespondență de așa numitele table cerate, dipticuri și tripticuri: plăci de lemn înrămate, pe care se așternea un strat de ceară de albine și pe care, cu un condei ascuțit, se zgâriau cuvintele. Tabletele se trimiteau apoi corespondentului dorit care, după citire, netezea din nou stratul de ceară cu partea lată a condeiului, scriind răspunsul. Asemenea tripticuri s-au găsit în minele de la Roșia Montană, din munții Apuseni - Alburnus Maior - pe care Romanii le-au exploatat pentru scoaterea aurului. Faptul menționat face dovadă că ceara, produs al albinăritului, era în uz.
Numirile diferitelor localități din țară ce poartă titlul de Albinari, Prisaca, Prisăcani, Stupini, Știubeeni etc., sunt de asemenea dovezi de existența și creșterea albinelor.
Documentele de danie, ale vechilor Domni și boieri ai țării, făcute mai ales mânăstirilor, danii ce consistau în stupi și locuri de prisăci, ca și foile de zestre ori testamentele, din care rar lipsesc prisăcile ori stupii cu albine, sunt de asemenea dovezi de importanța acestora; după cm de altfel sunt și impozitele: desetina albinăritului, ale cărei venituri intrau în visteria statului; ori tributul, prin care Moldova și Valahia erau datoare a plăti Porții Otomane, între altele, mai multe zeci de mii de ocale miere și zeci de mii de ocale de ceară, anual.
Grație faptului că zahărul era încă necunoscut, iar mijloacele de iluminat mult mai restrânse, aproape fiecare locuitor avea stupi, și era așa de mare numărul acestora încât, în Descrierea Moldovei, Dimitrie Cantemir arată că în Pravila Țării stă scris că .
De altfel, toți călătorii străini, trecuți prin Principatele de la Dunăre accentuează în scrierile lor bogăția țării în stupi. Însăși tradiția poporului era aceea că produsele albinelor, ceara și mierea, însoțesc pe om de la leagăn la mormânt; căci la botezuri, la nunți, la sărbători și la înmormântări făcliile de ceară erau nelipsite; mierea îndulcea sarailiile, cozonacii moldovenești ori alte bunătăți; cu miere erau întâmpinați mirii când se înapoiau de la cununie, ori se îmbărburau copiii pentru ca și unora și altora să le fie viața dulce ca mierea.
Comerțul cu miere și ceară era așa de însemnat încât, în valoarea totală a exportului, produsele albinelor ocupau imediat al doilea loc după exportul renumiților cai moldovenești. Piețele de export Veneția, Genova, Constantinopol, Viena, Lemberg și altele recunoșteau calitățile superioare ale produselor melifere din Țările Românești.
ENCICLOPEDIA ROMÂNIEI, Volumul III - Economia națională cadre și producție, coordonator profesor Dimitrie Gusti, Capitolul VII, Subcapitolul Creșterea albinelor de Florin Begnescu. Volumul a fost tipărit la Imprimeria Națională, București, 1939.
Sursa foto: Arhiva de Imagine MȚR – Fond Oroveanu | Stupărit (O-188)
