01/01/2026
Dacă simți că Revelionul ăsta te apasă puțin, lasă-mă să-ți spun ceva👇🏻
Acum câțiva ani, am fost de revelion la o cabană cu niște colegi, unde mergea și fostul meu cu iubita lui.
Ce rău să fie? Ei bine, am dormit în aceeași cameră.
Toți. Mai mulți, na. Dar el cu ea, eu cu singurătatea, că n-aveam pe altcineva.
În alt an, am fost la rev cu doi prieteni buni, proaspăt combinați, le făcusem cunoștință chiar eu. Și pentru că tot în cameră cu ei am nimerit și nu era distractiv să te pupi cu singurătatea, m-am urcat în mașină și am fugit acasă.
Mi-am petrecut noaptea dintre ani cu părinții mei și bunica. Cea mai bună decizie, deși cam tristă pentru o tânără de 20și ceva de ani.
Nu-i nimic, că m-am măritat pe urmă și au fost ani în care Anul Nou m-a prins cu cearcăne până la genunchi, cu copilul adormit pe mine, nespălată pe cap și cu bluza pătată. Dar, mai ales, cu vinovăția, că „ar fi trebuit să fie mai frumos”. Nu așa vedem în filme?
Căutam spiritul sărbătorilor și nu-l găseam niciunde:
Nu era lungă masa. Nu era liniște. Nu era coafată mireasa. Eram doar noi, cearcănele și o cafea reîncălzită la microunde.
Și am făcut greșeala să deschid netul.
Revelioane perfecte. Inventarul anului trecut plin cu vacanțe și succese. (Iar eu refuzasem inclusiv presstripuri, adică excursii gratuite, fiindcă alăptam. Priorități, nu-mi pare rău, dar, hello, frustrare!)
Chaneluri. Mame aranjate. Destinații exotice. Copii, în pijamale asortate. Bradul drept, masa plină, familia completă.
La mine era bradul strâmb, copilul cu febră, uneori și bărbatul de gardă, iar eu cu nervii întinși mai tare decât sfoara de la globuri.
Am mâncat ceva rapid, cu copilul pe un șold, și mi-am pus, în gând, toate întrebările:
oare n-am făcut alegerile corecte?Oare AȘA trebuia să fie viața? Poate merit totuși mai multe?
Ani mai târziu, îmi amintesc revelioanele alea ca pe o viață veche. Nu îmi e dor de singurătate, dar înțeleg că ea îi ținea brunetului cu părul creț locul liber.
Azi îmi e dor de copilul, care-mi adormea la țâță. Știu, e o nebunie.
Nu pentru că „m-a întărit” sau pentru că sună bine într-o postare motivațională, ci pentru că m-a învățat ceva ce nu mai uit niciodată, mai ales în zilele grele:
Viața vine în sezoane.
Sunt sezoane cu somn puțin.
Sezoane cu mese simple.
Sezoane în care nu strălucești, dar reziști.
Și apoi, fără să-ți dai seama, lucrurile se schimbă.
Copilul crește. Tu respiri altfel. Rochia te cuprinde. Același bărbat, ce bine, dar mai atent la tine. Te uiți în urmă și parcă nici nu mai doare. Parcă ești cumva mândră de tine.
Poate anul viitor.
Poate peste trei.
Poate când nici nu te mai gândești la asta
o să fii într-un loc în care n-ai mai fost niciodată, cu oameni pe care nici nu îi cunoști încă, într-o versiune a ta pe care acum nici nu o poți imagina atât de bine.
Și o să-ți amintești revelionul ăsta – obosit, imperfect, cu părul prins și bluză pătată – și o să-i mulțumești.
Pentru că te-a învățat că lumina nu dispare, doar se retrage puțin ca să se întoarcă mai puternică.
An Nou fericit, femeie! 🤍
Ești mai mult decât grozavă.
Te aștept și la anul pe aici,
Miruna ❤️
Şi Blondele Gândesc
