17/06/2026
M-am trezit pentru a doua oară pe ziua de azi. Avantajul unui om privilegiat divorțat de societate ce locuiește în natură. Am plecat la 6 dimineața spre oraș sămerg la poliția animslelor, niște analize de sânge și 3 kg de mere. Am moțăit de dupămasă extermonat de vibrația orașului. Un pahar de kombucha de soc, un jazz în surdină de pe tableta pe care scriu. Unii ar pune de o înghețată ca desert eu alerg să ma delectrez cu o oră de scris... cidată salbăticiune sunt.
Ziua 23
Ști ce este acasă? In engleză ai spune "at home" iar în franceză "a la maison" care par să indice că vorbim despre un loc. Multă vreme asta am căutat și eu, și totuși...
M-am născut in spitalul Polizu din București. Mătușa mea era medic acolo și deși nu aasistat la naștere s-a îngrijit să am cel mai bun doctor căci pe atunci femeile nășteau natural și copilul avea 4 kg 500g și 500 de grame. Mult însă nu am zăbovit prin capitală căci după câțiva ani de grădiniță ne-am mutat în Zărnești, iar după, să îi zicem revoluție, am plecat la Brașov, apoi la București.
Ideea de apartență față de un loc nu am avut-o și poate de aceea la un moment dat m-am întrebat unde este acasă. O casă aveam și încă am dar deși era proprietatea familiei, în orașul nașterii mele nu am perceput-o decât ca o casă, un loc temporar unde îmi pun capul pe pernă. Nu am simțit niciodată nerăbdare sau nelalocul meu dar am știut ca acolo nu e acasă. Răbdător am așteptat să îmi termin facultatea, care fără grabă sau rușine am terminat-o când urma sa fac 27 de ani. Boierul nu s-a grabit, a savurat fiecare clipă, dar când nimic nu mă mai ținea atașat de loc am pornit în căutarea lui acasă.
Am învățat în școala despre Ion, diateza pasivă, ce o mai fi și aia, integrale și chimie orgsnică, cm sa proiectez o casă dar nu cm să găsesc acasă, așa că orbecăind am pornit în aventura mea. Pentru câțiva ani am căutat la Sibiu, apoi la București, apoi pentru câțiva ani la Cluj-Napoca, apoi iar în București. Era mai bine acolo decât în propria casă din București dar tot nu era acasă. Într-o zi un gând m-a vizitat cu o întrebare curioasă: cauți unde trebuie? Așa că mi-am luat rucsacul, cortul și sacul de dormit și m-am dus într-un catun izolat din munții Cernei. Pe o creastă de deal am pus cortul apoi a început să plouă și a ploua non stop pentru următoarele două săptămâni cât am stat acolo. Am renunțat la încălțari caci erau pline cu apă mereu, hainele de pe mine le mai uscam la nea Luca, mâncam prin sat căci lemne de foc uscate ioc, dar m-am simțit pentru prima oară ACASĂ. Cum ar zice mama "eram doar un cur și un pantalon", dar am rezonat cm nu rezonasem niciodată, vibram cu acel loc, parcă în sânul naturii mă născusem și revenisem la pieptul ei.
Dar poate că era simțământ de călător nu de locuitor, poate doar entuziasm ca la prima întâlnire, îndragostit la prima vedere dar fără șanse de a iubi dar dus totusi de nas. "Nu îți merge draga mea cu mine", așa că întors în oraș mi-am renovat casa, mi-am închis afacerea, am dat cheile unui agent și m-am cărat la sorămea în Germania pentru a petrece câteva luni împreună înainte de a porni la drum.
Am ajuns deci în satele de deasupra norilor cu o idee simpla: orice s-ar întâmpla nu am voie să iau o decizie mI devreme de un an. Mi-am oferit 383 de zile de libertate pe care să le gust indiferent peste ce voi da, de care mă voi bucura la bine și la greu. Fiecare zi mi-a pus ceva curios în față: zăpada a încercat să mă îngrospe, un bețiv să mă omoare cu toporul în toi de noapte, șoarecii să-mi mănânce sacul de dormit într-un grajdi părăsit, trăznetul să mă doboare peccreasta muntelui în timpul furtunii sau oamenii să mă izgonească de frica crezând că sunt spion. Nu am ramas acolo însă fiecare șut în fund a fost un pas înainte. Când au trecut zilele nu știu căci astăzi este ziua 3358. Am locuit în pensiuni, voluntar la herghelie, în poduri de casă în constructie, pe lângă orașe mari, în sate sau cu cortul în mijloc de câmp sub un cireș în pârg însă niciodată după 7 aprilie 2017 nu am mai lutut sau vrut să privesc înapoi. Găsisem acasă deși nu locul. În toamna lui 2018 am ajuns total întâmplător în acest sat maghiar și un bun negustor mi-a spus povestea de care aveam nevoie ca sa găsesc acasă. Totul a fost o minciună dar fără să știe mi-a dăruit ACASĂ, locul în care în țărână rădăcini îmi cresc în timp ce aripile se deschid în adierea libertății.
Nu am verbalizat niciodată această căutare a mea până am pirnit la drum. A fost mereu această căutare la limita dintre conștient și inconstient dintre rațiune și instinct. Am găsit locul unde să pot sădi ACASĂ și în care să las să creștem o viață împreună. Poate părea o romanță ghidată de șansă și îndulcită cu laplte și miere, însa este o relație bazată pe muncă, determinare, ascultare, prezență, încredere...
Sper din toată inima și voi să va găsiți ACASĂ și ca și mine să doriți să împărtășiți o așa bogăție cu o comunitate intențională, căci doar dăruind veți primii.
