Tohani România

Tohani România Din 1773, Tohaniul a atras oameni pasionati, care au iubit via si i-au amplificat forta creatoare. Un omagiu adus naturii, traditiei si excelentei.

De aici, din inima Dealului Mare, de peste 200 ani, se creeaza vinuri. Situată în inima celui mai renumit areal viticol din România, DEALU MARE, podgoria TOHANI este atestată documentar încă din 1773. Domeniile Tohani își continuă povestea sub semnul regalității, începând cu anul 1930, moment în care Principele Nicolae al României, fratele regelui Carol al II lea, devine proprietarul acestui vast domeniu. Pe aceste meleaguri o cunoaște pe frumoasa Ioana Dumitrescu Doletti, fiică de moșier din Tohani. Principele renunță la tron pentru a-și urma vocea inimii și a se căsători cu Ioana Doletti. Astfel, povestea care a înduioșat inimile atâtor europeni a stat ca inspirație de-a lungul zecilor de ani pentru vinurile ce se nasc aici.

În anul 1948, Domeniile Tohani devine proprietate de stat iar în anii următori, printr-o asociere cu specialiști din zona Bordeaux, Franța, a fost construită crama și păstrată până în ziua de astăzi ca și loc de vizită și muzeu. Aici se află conservată singura vinotecă din zonă, ce adăpostește peste 100 000 de sticle de vinuri de colecție.

În anii 2000, compania este privatizată și cunoaște un amplu proces de modernizare. Construcția unei noi fabrici cu tehnologie de ultima oră, o nouă infrastructură, replantarea viței de vie pe suprafețe importante. Acesta este începutul perioadei moderne, când, în echipa Tohani este adus oenologul din Africa de Sud, Albertus Vand Der Merwe, aducând la Tohani aerul lumii noi, care completează perfect tradiția și priceperea oenologului, Marin Ion, Doctor în vinuri, recunoscut la nivel național. Astfel, la Tohani, măiestria și priceperea oenologului, modelează ceea ce natura pune la dispoziție de sute de ani. Un terroir unic, traditie și atenția la detalii, sunt singurele elemente ce dau posibilitatea creării unor vinuri ce definesc noi standarde de calitate. Pe aceste meleaguri, recunoscute pentru calitatea soiurilor roșii, Feteasca Neagră găsește condițiile perfecte de dezvoltare și atingere a perfecțiunii. Vinul, obținut din acest soi, este recunoscut ca unul dintre cele mai bune vinuri roșii din România, astfel Feteasca Neagră, APOGEUM, fiind premiată cu medalie de aur la cel mai prestigios concurs din lume, Concours Mondial De Bruxelles.

11/09/2026

Pregătiri în toi pentru evenimentul de mâine 🍇Ca în fiecare an, sărbătorim culesul și concertul Subcarpați cu mâncare tradițională românească. 🍽️ Iar sarmalele de mâine vor fi delicioase!

11/09/2026

Mai este doar o zi pana ne reîntâlnim în vie la Tohani pentru cules și concert Subcarpați! Vǎ reamintim programul:

16:00 – Acces public
17:00 – 18.30 - Cules de struguri
17.00 - 20.30 - Expoziție "Hora Exactă"
19:30 – Cină
20:30 – Concert Subcarpați

Vă aşteptăm cu voie bună 🍇

Subcarpați cântă la Tohani în septembrie. Alături de concert, pentru prima dată, vor fi expuse și lucrările din seria Ho...
10/09/2026

Subcarpați cântă la Tohani în septembrie. Alături de concert, pentru prima dată, vor fi expuse și lucrările din seria Hora Exactă, 13 picturi în ulei pe pânză de in realizate de Alexandru Cînean în paralel cu înregistrarea celui de-al optulea album al trupei. Fiecărei piese îi corespunde o lucrare. Un răspuns vizual, construit liber dincolo de muzică.

Lucrările explorează același teritoriu ca albumul. Măști din folclorul românesc care nu au dispărut, ci s-au transformat. Memorie, prezent și un viitor digital pe care nu știm încă cm să îl purtăm.

Alexandru Cinean este artist vizual din Sibiu, doctorand al Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca, cu lucrări expuse în Europa, Statele Unite și Australia.

Curator: Alexandru Constantin Chituță
Parteneri: SUBCARPATI , Centrul Cultural Subcarpați , Complexul Muzeal Moldova Iași Palatul Culturii Iași și Tohani România

Muzică, artă și cules de vie. Expoziția Hora Exactă va fi prezentată în premieră pe 12 septembrie, de la ora 17.00 la ora 20.30, la Crama Tohani, județul Prahova.

Mai sunt câteva zile până ne revedem în via de la Tohani! Pentru ca experiența voastră la eveniment să fie cât mai plăcu...
09/09/2026

Mai sunt câteva zile până ne revedem în via de la Tohani! Pentru ca experiența voastră la eveniment să fie cât mai plăcută, v-am pregătit câteva recomandări:

📍𝐋𝐨𝐜𝐚𝐭̦𝐢𝐞 & 𝐀𝐜𝐜𝐞𝐬
Vă puteți orienta cu ușurință folosind Google Maps sau Waze - locație Tohani România (Gura Vadului, Prahova), iar la sosire veți avea indicațiile de parcare. Vă rugăm să respectați indicațiile personalului prezent la fața locului pentru o bună organizare.

🅿️𝐏𝐚𝐫𝐜𝐚𝐫𝐞
1. Sunt două zone pentru accesul în parcare, indicate pe hartă și semnalizate în locație cu steaguri albe. Vă rugăm să respectați indicațiile personalului pentru a fluidiza accesul.

👟𝐓̦𝐢𝐧𝐮𝐭𝐚̆ 𝐥𝐞𝐣𝐞𝐫𝐚̆ & 𝐩𝐫𝐚𝐜𝐭𝐢𝐜𝐚̆
Festivalul are loc în mijlocul naturii. Va recomandăm încălțăminte comodă (ideal sport sau bocanci de vară, fără tocuri), haine lejere, dar și ceva mai gros pentru seara răcoroasă. Vă recomandăm pălărie, ochelari de soare și cremă de protecție solară pe timpul zilei, dacă va fi soare, dar și o pelerină de ploaie sau umbrele - în caz că va ploua. Prognoza este schimbătoare, așadar e mai bine să fiți pregătiți.

🍛 Mâncare și băuturi
Biletul asigură o sticlă de vin la două persoane și cina, care constă într-o porție de sarmale cu mămăliguță pentru fiecare persoană. La fața locului aveți la dispoziție, contra cost, un w**e bar cu o selecție mai largă de vinuri și apă plată / carbo, precum și un coffee cart pentru cafea și snacks. În cazul în care aveți cerințe speciale privind mâncarea și băutura (pentru copii sau în cazuri speciale), vă recomandăm să aduceți ce aveți nevoie cu voi. Nu este permis accesul cu băuturi alcoolice.

🧺𝐂𝐨𝐧𝐟𝐨𝐫𝐭𝐮𝐥 𝐭𝐚̆𝐮
Recomandăm să aducii o pătură, salteluță sau ce ai nevoie ca să te așezi comod pe iarbă.
Vă așteptăm cu drag!

Prietenii de la Subcarpați au lansat astăzi un videoclip nou. Vă spunem că este de văzut neapărat! Noi ne întâlnim cu ei...
08/09/2026

Prietenii de la Subcarpați au lansat astăzi un videoclip nou. Vă spunem că este de văzut neapărat! Noi ne întâlnim cu ei sâmbăta aceasta, pe 12 septembrie, să ne bucurăm de o zi de toamnă în vie, la cules de struguri, bineînțeles! 🍇

Începem toamna la cules de vie. Punem în lumina muzicii o tradiție ...

  Întâmpinăm toamna și sezonul culesului la Tohani cu o ofertă specială: cumperi 2 sticle de Siel și primești una cadou🍷...
05/09/2026

Întâmpinăm toamna și sezonul culesului la Tohani cu o ofertă specială: cumperi 2 sticle de Siel și primești una cadou🍷

👉Promoția este valabilă în perioada 4–13 septembrie, în shop-ul online https://tohaniromania.com/collections/shop. In plus, ai livrare gratuită oriunde în țară la comenzi peste 200 lei.

02/09/2026

O nouă zi din campania de cules de la Tohani 🍇 Astăzi am cules Sauvignon Blanc. Care este soiul vostru preferat?

26/08/2026

Ziua 3 din campania de cules de la Tohani 🍇 O incursiune în echipamentele şi tehnologiile folosite în trecut, care vor face parte din viitorul muzeu de la Tonani!

Address

Gura Vadului
107300

Opening Hours

Monday 09:00 - 12:00
13:00 - 17:00
Tuesday 09:00 - 12:00
13:00 - 17:00
Wednesday 09:00 - 12:00
13:00 - 17:00
Thursday 09:00 - 12:00
13:00 - 17:00
Friday 09:00 - 12:00
13:00 - 17:00

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Tohani România posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Business

Send a message to Tohani România:

Shortcuts

Share