13/12/2025
Dragă Omule,
Îți scriu eu – un porumbel obișnuit din orașul tău. Același pe lângă care treci în grabă, acela care uneori se apropie mai mult, sperând la o firimitură sau la un loc liniștit de odihnă.
Știu că adesea nu mă placi. Știu că unii mă numesc „șobolan zburător”, deși sunt doar o pasăre care trăiește alături de voi de generații. Nu eu am ales orașul – orașul a crescut în jurul meu. În loc de copaci și pajiști am trotuare și beton. Și totuși încerc să-mi găsesc locul într-o lume care este mai mult a voastră decât a mea.
De aceea te rog câteva lucruri simple.
Nu mă alunga când mănânc.
Uneori o mică firimitură este tot ce reușesc să găsesc într-o zi. Și eu trebuie să mănânc ca să supraviețuiesc.
Nu mă lovi și nu arunca cu pietre în mine.
Simt durerea la fel ca orice ființă vie. Aripile mele nu sunt un scut – sunt fragile, ca hârtia.
Nu-mi face rău puilor.
Poate te miră că locuiesc pe pervaz sau pe balcon, dar pentru mine acesta este un colț sigur al lumii. Copiii mei nu au pe nimeni care să-i apere, în afară de mine.
Nu mă judeca înainte să mă cunoști.
Porumbeii nu sunt doar păsări care mănâncă firimituri. Putem să ne întoarcem acasă de la sute de kilometri – o abilitate pe care oamenii au admirat-o timp de secole. În vremuri demult apuse am dus mesaje, am salvat vieți omenești, am fost tovarăși credincioși.
Dacă te-ar duce cineva la sute de kilometri de casă, nu te-ai întoarce singur – eu pot face asta!
Astăzi cer doar puțin spațiu și puțină bunăvoință.
Nu vreau conflict – vreau să trăiesc alături de tine, nu împotriva ta.
Îți mulțumesc că mi-ai citit scrisoarea.
Îți mulțumesc dacă mă vei privi măcar puțin mai blând.
Cu respect,
Porumbelul pe lângă care treci în fiecare zi.
