22/05/2026
Povestea ostropelului
Bunica nu era cea mai mare bucătăreasă. Dar ceva mai bun decât friptura ei de găină nu-mi aduc aminte să fi mâncat.
Rețeta ei era așa:
Te duci în ogradă, prinzi cea mai bătrână pasăre, apoi, opărită, jumulită, ciopârțită și pusă la prăjit în ulei.
Cât se rumenește, cureți usturoiul în cantități impresionante, cu pumnul, așa zicea măița. Curățatul la măița nu era chiar total, mai nimereai câte o coajă prin sosul fripturii. Apoi pui puțin usturoi tocat mărunt în uleiul în care se rumenește carnea.
Când începe să miroasă a usturoi rumenit, pui cele mai coapte roșii din grădină, cele care nu se încadrau la servirea festivă cu brânză și ceapă.
Când începe zeama aia să fiarbă, pui restul de usturoi, tocat mai în grabă, nu prea mărunt.
Lași să fiarbă până începe sosul să se limpezească, oprești focul, pui pătrunjel și gata.
Friptura de la măița era gustoasă, sosul dumnezeiesc, dar avea și niște mici inconveniente: când cocoșul era mai în etate, mestecai mult și bine la el; mai întâlneai câte o coajă de roșie prăjită și întărită, sub forma unei foițe de țigară; cojile de usturoi nu se găteau niciodată și nu erau chiar o întâlnire plăcută prin sos.
Ostropelul nostru este o amintire a acelei fripturi, făcut cu pui în loc de cocoș, cu roșii decojite și usturoi bine curățat.
Aceleași patru ingrediente: găină, ulei, roșii și usturoi. Plus amintirile din copilărie.
